Autobiografia unui mistic nonconformist

Osho a fost întrebat de multe ori de ce nu şi-a scris autobiografia, sau de ce nu a dat măcar interviurile necesare pentru ca altcineva să scrie istoria vieţii sale. El obişnuia să respingă aceste întrebări printr-un gest al mâinii. „Adevărurile supreme sunt importante, spunea el, nu tăieturile din ziare care ne alcătuiesc istoria." Şi adăuga că biografia sa se ascunde în spatele sutelor de volume de discursuri publicate şi în felul în care transforma viaţa celor care erau aproape de el.
Mintea omului este însă astfel structurată încât simte nevoia să descopere rostul evenimentelor care se petrec în timp. Noi vrem să înţelegem contextul şi dorim să ne convingem că înţelegem „ce se petrece" - mai ales dacă faptele par contradictorii, uluitoare, neobişnuite.
Această carte nu îşi propune să fie - şi nici nu ar putea fi, dat fiind subiectul abordat - un răspuns Ia întrebarea „Cine este Osho?" Ea este mai degrabă o călăuză care ne conduce către răspunsul la această întrebare, deopotrivă în contextul atemporalului şi în cel al timpului, din perspectiva „fiinţei", dar şi a „faptelor". La urma urmei, spunea Osho, noi nu vom putea afla cine este el până când nu vom afla cine suntem noi. El ne-a provocat şi ne-a invitat să învăţăm din viaţa lui orice dorim, spunându-ne deschis că singurul său rost a fost indicarea direcţiei în care, mergând, putem afla mai multe despre noi înşine.

Fragment din carte

Moartea bunicului a fost prima mea întâlnire cu despărţirea pământeasca. O întâlnire, şi mai mult decât atât; altfel i-ar fi pierdut sensul. Am văzut moartea, şi ceva mai mult decât a muri, ceva care plutea deasupra trupului părăsit, elementele... Acea întâlnire mi-a determinat tot cursul vieţii. Mi-a dat o direcţie, sau mai degrabă o dimensiune care nu-mi fusese cunoscută mai înainte.
Am auzit de moartea altor oameni... N-am văzut, sau chiar daca am văzut ceva, a fost fără înţeles pentru mine. Când moare un om pe care îl iubeşti, întâlneşti cu adevărat moartea. Trebuie să subliniez: întâlneşti moartea numai când se stinge o fiinţa iubită.
Când te înconjoară iubirea şi moartea se produce o transformare uriaşă, ca şi cum s-ar naşte o altă fiinţă. Nu vei mai fi niciodată acelaşi. Oamenii nu iubesc, şi de aceea nu au experienţa morţii aşa cum am avut-o eu. Fără iubire, moartea nu dă cheia vieţii. Cu iubire, iţi dăruieşte cheia întregii existenţe. Prima mea experienţa cu moartea nu a fost doar o întâlnire. A fost un fapt complex, în multe moduri. Omul pe care îl iubeam era pe moarte. Pentru mine fusese ca un tată. Mă crescuse în libertate absolută, fără inhibiţii, fără interziceri, fără porunci… Iubire în libertate – dacã o ai, eşti rege. Acesta e adevăratul regat al Domnului – iubirea în libertate. Iubirea îşi adânceşte rădăcinile în pământ, libertatea iţi dă aripi să zbori.
Bunicul mi le-a dăruit pe amândouă. Mi-a dăruit atâta iubire cât nu avusese pentru nimeni, nici pentru mama, nici pentru bunica; mi-a dăruit libertatea, care este cel mai mare dar. La moarte, mi-a dat inelul şi mi-a spus cu lacrimi în ochi: „Nu am nimic altceva să-ţi dau".
Am spus: „Nana, dar mi-ai făcut deja cel mai preţios dar".
A deschis cu greutate ochii şi a spus: „Care?"
Am râs: „Ai uitat? Mi-ai dăruit iubire şi libertate. Nici un copil n-a avut vreodată atâta libertate câtă mi-ai dat tu mie. Ce mai vrei? Ce poţi să-mi mai dai? Iţi sunt recunoscător. Du-te in pace".

Tipareste

Trimite link-ul prin e-mail